Advertisements
Bebe Lifestyle Sarcina

Cum am născut la stat, cu soțul în maternitate

Da, am născut la stat! Și nu, soțul meu nu a asistat la nașterea celor două fetițe! Mi se pare oricum traumatizantă experiența. Dar a stat cu mine internat în maternitate pe toată perioada și a fost de mare ajutor.

Și contrar așteptărilor, ne-am internat împreună în spital… Într-un spital de stat din București. Practic am plătit pentru o rezervă și am putut sta împreună într-un salon, chiar vis a vis de salonul de nou-născuți.

btrhdr
Ambele fetițe le-am născut la spitalul CF 2, din București. În 2016 și 2018. Aici există rezerve private pe care viitoarele mămici le pot închiria. Costul a fost de 200 de lei pe noapte. Iar dacă ai o sarcină la termen și o naștere fără prea multe complicații stai între 3-5 zile internată, deci merită investiția.
Saloanele sunt curate, au baie separată, aer condiționat, frigider și televizor. În saloane sunt 2 paturi, plus un patut si o masă de schimb pentru bebeluși.
În cazul meu a fost vorba de operații de cezariană, în ambele cazuri. Nici nu știți cât de mult a contat să am soțul alături de fiecare dată.

După cezariană, în prima zi nici nu te poți da jos din pat. Dar am cerut asistentelor să îmi aducă fetița la alăptare din 3 în 3 ore. Ceea ce s-a și întâmplat. Personalul medical este foarte ok. Uitați de șpăgi și atenții… Nu e cazul! Mămica primește 3 mese pe zi (mâncare de spital, branzică slabă, piept de pui fiert, macaroane cu branza…)

În spital, primești sfaturi și indicații medicale pe care este esențial să le cunoască și tăticul. În plus, soțul a învățat să schimbe scutece și să facă baie copilului înaintea mea!

Te-ar putea interesa și:

Advertisements

0 comments on “Cum am născut la stat, cu soțul în maternitate

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: