Eu nu am găsit în România o astfel de pernă de alăptare. Am văzut-o pe internet și mi s-a părut foarte comodă. Toate pernele mele erau masive, grele, mai că nu îmi venea să le folosesc. Această pernă de mână este foarte comodă și pentru mamă și pentru bebe. Și se coase foarte ușor. Nici nu ai nevoie să ai cunoștințe de croitorie foarte amănunțite ca să o coși.
MATERIALE NECESARE:
mașină de cusut, ață, scai (sau nasturi), umplutură de perne superball (poți folosi umplutura de la o pernă pe care o ai în casă, sau poți cumpăra una nouă și ieftină de la magazin)
material: bumbac (ai nevoie de 3 bucăți 63×33 cm, plus încă două bucăți 30×12 cm)
DIY PERNĂ DE ALĂPTARE
Materialele trebuie să arate toate ca în figura de mai jos. Așadar: 3 bucăți de material (pot fi din același material, eu le-am tăiat din materiale diferite) 63×33 cm și încă două mici 30×12 cm( am folosit un material diferit, cu stelute, poate fi același material)
Începem cu cele două bucăți mici de material, tăiate 12×30 cm și coasem marginile de jur împrejur, mai puțin una dintre laturi (una dintre laturile mari pe care o vom folosi sa o intoarcem pe față). După ce am întors materialul pe față, prindem și o parte a celor trei scai, care vor incheia perna, și îi coasem pe una dintre laturi.
Fața pernei (materialul cu bufnite) o așezăm cu fața în sus, punem apoi prinderea cu stelute și scai, apoi peste celelate două bucați mari de material (bucatile albe). Apoi prindem totul in bolduri, coasem de jur împrejur, lăsând un spațiu de 20 cm la capătul opus al pernei, pe unde vom putea întoarce totul pe față.
Bucata cu stelute și scai o vom coase de fața pernei (în acest caz materialul cu bufnițe) și celelalte două bucăți de material alb. Le întoarcem apoi pe față și ar trebui să arate ca în figura de mai jos.
După ce am întors pe față, călcăm perna și o îndoim apoi în două și călcăm iar. Pe mijlocul unde ne-a rămas urmă după ce am călcat, tragem o cusătură dreaptă pe mijloc de sus până jos. Avem grijă să ne oprim la timp, să nu coasem și deschizătura prin care introducem puful.
Introducem puful în pernă și coasem capătul.
Prindem și restul scailor de capătul opus al pernei.
Gata, perna ar trebui să arate așa!
Dă like la pagina noastră de facebook pentru a urmări și alte tutoriale.
Își recomand și alte tutoriale: Cum să coși o păturică și o semilună-jucărie.
Have fun!
Notă: tutorialele sunt pentru uz personal și nu comercial!
2 thoughts on “TUTORIAL: Cum să coși o pernă de alăptare”