Advertisements
How To Lifestyle

Dosarul indemnizației de creștere a copilului. Cât durează să obții toate documentele și în cât timp ai banii în cont

Mai țineți minte comisia de tăiat hârtii? Nu știu ce s-a ales de ea, dar de reducerea birocrației s-a ales praful. A făcut copilul 2 luni și începe calvarul pentru întocmirea dosarului pentru indemnizația de creștere a copilului. Lucrez la stat, hârtiile sunt importante 🙂

Ce trebuie să faci

Primul lucru pe care trebuie să îl faci, după ce a expirat perioada de concediu postnatal, este să scrii o cerere la departamentul la care lucrezi, care trebuie să ajungă apoi la serviciul Personal, în care ceri suspendarea contractului de muncă pentru perioada în care vei sta acasă (2 ani). În câteva zile, ar trebui să primești decizia de suspendare a contractului. Cu ea mergi la serviciul Salarii de unde primești o adeverință completată cu veniturile pe care le-ai avut în ultimele 24 luni lucrate anterior datei nașterii copilului.

OK. Deci bifezi decizia de suspendare activitate și adeverința de la angajator cu veniturile.

De la Bancă ai nevoie de un extras de cont cu ștampila băncii și codul IBAN, dacă dorești să primești banii pe card.

Cumperi un dosar pentru toate documentele. Totul durează cam o săptămână, așa că recomand să începi să faci demersuri pentru a obține hârtiile de mai sus înainte să expire postnatalul.

Cu ele mergi la Primărie- direcția de asistență socială ( deși recomand un drum sau un telefon înainte să fii sigură că te duci cu dosarul complet).

La Direcția de asistență vei depune în dosar următoarele documente:

  • cerere pentru acordarea indemnizației (o completezi acolo, sau o dai jos înainte de pe site)
  • copie certificat de naștere copil
  • copii cărți identitate părinți
  • copie certificat de căsătorie
  • extras de cont de la bancă
  • decizia de suspendare a activității pe perioada creșterii copilului
  • adeverința ( completată cu stagiul de cotizare, semnătura repreznetantului legal al firmei și ștampila)
  • angajament
  • declarație
  • declarația celuilalt părinte
  • OPIS
  • cerere alocație de stat

După ce te-ai chinuit să depui toate documentele vei primi și banii. De regulă în două luni. Normal!  Acum știi și de ce… Sunt cam multe hârtii și greu de procesat:)))

Succes!

UPDATE> Am depus dosarul in octombrie,spre finalul lunii, am luat banii in decembrie! O lună și jumătate a durat. Banii intră între 10-15 ale lunii.

Hai și pe pagina noastră de Facebook. Avem multe informații utile pentru tine.

Advertisements

0 comments on “Dosarul indemnizației de creștere a copilului. Cât durează să obții toate documentele și în cât timp ai banii în cont

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: