Advertisements
Lifestyle

Ce să nu faci în weekend, ca să ai timp și pentru relaxare

Nu știu cum e pentru alte mămici, dar eu când vine weekend-ul simt că înfloresc. Îmi fac tot felul de planuri, unde să mergem cu copiii, ce să mai cumpăr pentru mine, pentru ei. Mă imaginez într-un magazin cumpărându-mi niște pantofi de când am născut (luna august). Sau mergând la un eveniment Gasca Zurli, sau, de ce nu, mergând la Opera cu soțul meu. O plimbare la Snagov. Vinerea ard de nerăbdare, sunt super happy. Vai, câte o să mai fac în weekend. Ce se întâmplă de fapt? Nimic din toate astea. 

Sâmbăta mă găsește gătind, spălând rufe. Sunt ca un titirez. Mă gândesc, evident, să termin cât mai repede și… să plecăm. După micul dejun, îmi propun să fac un duș și gata… Fac dușul, termină și mașina de spălat. Întind rufe, îmbrac fetele (cea mică de 8 săptămâni, a doua de 2 ani și 5 luni), ne urcăm în mașină. S-a făcut ora 11,00.

La 12,00 ajungem la primul magazin, unde fetița cea mare încearcă toate trotinetele, bicicletele, mingiuțele pe care le găsește. Cumpărăm ceva pentru copii, evident. E imposibil să probezi ceva pentru tine. Eu duc fetița de 2 luni în marsupiu, în Boba. (Nici nu prea îmi permit să o las cu altcineva pentru că e alăptată exclusiv la sân) Deci, fără probe – totul se cumpără ochiometric. Soțul nu o poate scăpa pe cea mare din ochi, fuge de lângă noi, mai probează o cască de bicicliști, abia se poate feri de alți copii mai mari care merg pe biciclete.

Achiziție pentru noi: câteva perechi de șosete. Perfect! Am pierdut o oră, s-a făcut 13,00. E ora de somn a fetelor, hai să ne întoarcem acasă!

Acasă, cât fetele dorm (ideal ar fi să doarmă în același timp, dar, evident, nu e așa) și e cât de cât liniște, pun mâncarea la cuptor. Aș fi dormit și eu puțin, dar am ratat intervalul. Inevitabil, una dintre fete se trezește. După ora 18,00, deja sunt așa de obosită că nu îmi mai vine să fac nimic. Dar, nu-i bai, e și dumincă o zi! Între timp, ne propunem să vedem o comedie pe netflix. Nicio șansă! Filmul poate rula fără probleme la TV, dacă îți cere copilul să te joci cu Eroii în pijamale (niște figurine dintr-un desen animat), nu înțelegi oricum nimic din film.

Duminica îmi aduc aminte că nu am dat cu aspiratorul și că ar trebui să mai șterg din praf. Yes, i know… bad mom. Fac curățenie duminica. Mi-l și închipui pe Gizăs supărat, gândindu-se doar la treburile mele casnice, că alte probleme nu are. Copilul nu vrea să mânânce cum trebuie la micul dejun. Îmi dau seama că nu mai am cafea pentru mâine dimineață și nici ouă, și nici… hai la cumpărături. La Mega, că e mai aproape de casă.

woman in grey jacket sits on bed uses grey laptop
Photo by bruce mars on Pexels.com

Și uite așa petrec și a doua zi “liberă” făcând ce mi-am “dorit”… Copilul plânge că îi este foame, adoarme greu și cam târziu… Acasă îmi dau seama că nu mai am pamperși. Aveam 2 pachete, dar de fapt erau aceeași mărime (5) și cea mică folosește 2-3… Noroc că există comenzile online… Mă uit pe card, e final de lună, buget cam subțirel. 

Într-un final, mă bucur că nu am cheltuit decât pe strictul necesar și îmi propun să fac mai multe weekendul următor. Yeah, right! E clar, încă nu m-am dumirit cum e să fii părinte de 2 copii. Cumva, timpul are alte dimensiuni. Am nevoie de un plan, un fel de listă: CE SĂ NU FACI ÎN WEEKEND, CA SĂ AI TIMP ȘI PENTRU RELAXARE. Să nu faci ca mine, asta mi-e clar!

 

Advertisements

0 comments on “Ce să nu faci în weekend, ca să ai timp și pentru relaxare

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: