Advertisements
Lifestyle Parenting

Mi-ar plăcea să îmi cresc copiii ca în anii ’90. De ce nu pot?

Ca părinte, în 2018, e greu să ții pasul cu toate abordările noi de parenting, care îți promit că vei crește frumos un copil. Mi-aș dori tare mult să pot să îmi cresc fetele să fie independente, să poată face alegeri  inspirate în viață. Mi-aș dori să aibă și ele măcar puțin din libertatea pe care am avut-o eu, copil fiind.

Mă refer, cu precădere la anii 90, deși sunt născută în 1980. Aș vrea să nu cad în capcana vorbei “pe vremea mea era mai bine”. Pentru că, luată de-a întregul, multe lucruri nu erau mai bune în perioada aceea. Și totuși, acum, ca părinte nu pot să nu mă întreb cum aș putea să îmi cresc copiii să fie măcar la fel de independenți.

Îmi aduc aminte, de pildă, că pe mine nu m-au înscris părinții la vreun club sportiv pe care-l preferau ei. Cum fac unii părinții azi: își înscriu fetele la balet sau băieții la karate, fără să-i întrebe și pe ei dacă le place… Și cum, de altfel, recunosc, m-am întrebat și eu deja: care să fie sportul la care să le înscriu pe fetele mele…

Aveam cred 10-11 ani când m-am înscris la tenis. Am făcut 1 an antrenamente. Mergeam pe jos și cu autobuzul până în capătul celălalt al Brașovului. Neînsoțită de părinți. Sau, îmi amintesc cum stăteam cu orele afară să mă joc, în spatele blocului. Mă striga mama pe geam să vin în casă. De multe ori ajungeam acasă după jumătate de oră, după ce mă chema. Știu, am copii mici, dar de pe acum mă gândesc cât de greu îmi va fi să-i las să meargă și până la farmacia din capătul străzii vecine, când vor fi ceva mai măricele. 

Tot când eram în generală m-am înscris la handbal, dar nu prea mi-a plăcut. Am făcut 2 zile înot, dar colega mea de clasă a făcut sinuzită și nu am mai mers nici acolo. Iar mai târziu, în liceu, prin clasa a 10-a, am făcut dansuri de societate. Era un profesor de dansuri care mai inchiria sala de sport. Și, ca să plec într-un turneu în Franța, cu trupa, am învățat în patru luni dansuri populare. Totul era gratuit! Părinții mei nu au avut niciodată vreun cuvânt de spus în alegerea sporturilor. Realmente, făceam ce-mi place.

La scoală mă înscriam de bună voie la olimpiadă la Română. NU mă împingea nimeni de la spate și nu băgau părinții meditații în fundul meu pentru asta. Nici nu știau de concursurile scolare în care azi, părinții, toarnă o grămadă de bani.

Tot din proprie inițiativă, m-am înscris într-un club de DEBATE. Ne întâlneam săptămânal ba la un partid, ba la altul, că aveam nevoie de spațiu. Am participat chiar și la un concurs național de debate la Cluj. Ai mei nici nu știu dacă aveau habar ce sunt alea dezbateri parlamentare. 

Nu-mi amintesc să fi stat părinții mei vreodată să facă temele în locul meu, așa cum, în ziua de azi, mulți părinți fac (și cum, probabil, voi face și eu pe viitor!!!). Ah, că îi mai întrebam eu una alta, poate. Dar, în general, mă întrebau doar dacă mi-am făcut temele și dacă am învățat. Mergeam singură la școală… Nu vreau să mă gândesc cum ar fi să le trimit singure pe fete la școală (cum stăm în ILfov, e drum lung până în București). (Deja caut pe net variante de ceasuri cu gps, care îți arată locația exactă a copilului).

În liceu am avut baftă și am scris la pagina pentru liceeni a unui ziar local. M-am făcut “remarcată” scriind că profa de Bio vinde produse Oriflame elevilor și le dă note mai mari dacă sunt clienți fideli. Și uite așa am ajuns și la Facultatea de Jurnalism. Again, părinții mei nu m-au influnțat în alegerea facultății. 

Tot prin liceu, pentru că mno, sunt brașoveancă, m-am înscris într-un club pentru protecția naturii și turism (CPNT), cu care mergeam în excursii câte o săptămână și dormeam cu cortul pe munte. Ajunsesem să plec de acasă în fiecare weekend. Urcam Piatra Mare într-o oră și jumătate(cred, dacă îmi aduc bine aminte!). Eu și încă o prietenă. Acum, nu mi-aș lăsa copilul singur nici măcar în pădurea care e la 100 de m de casa mea.

Deci, cum de m-am schimbat așa de mult? Și cum am devenit așa de precauți, ca adulți. Grija asta pe care o am față de copii acum îmi pare, uneori, exagerată. Deși tare mult mi-ar plăcea să guste și copiii mei măcar puțin din independența pe care am trait-o eu, copil fiind.

Advertisements

0 comments on “Mi-ar plăcea să îmi cresc copiii ca în anii ’90. De ce nu pot?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: