Advertisements
Lifestyle

Al doilea copil. Cu cât aștepți mai mult să-l faci, cu atât te hotărăști mai greu

Toți prietenii mei mă întreabă: “Și, cum e cu doi copii? E greu, nu-i așa! Dar cum de ai avut curajul, că nouă parcă ne e frică să mai facem unul.”

Eu mi-am dorit din start doi copii. Minim unul, maxim doi – acesta era “crezul nostru” ca părinți. Întrebarea era când. Înainte de primul copil am așteptat să ne mutăm la casa noastră. Vreo doi ani. Apoi a fost un an de încercări nereușite. Si abia apoi a venit și bebe. Aveam deja 35 de ani.

De fapt, vârsta a fost esențială atunci când am luat hotărârea să facem și al doilea copil. Dacă rămâi însărcinată după vârsta de 35 de ani treci prin mult mai multe testări decât o mămică tânără. Riscurile sunt mai mari. De sindroame, boli etc… În capul meu era numai intervenția de amniocenteza, pe care mulți o recomandă dacă îți ies riscurile crescute la bitest (care riscuri sunt calculate și în funcție de vârsta mamei). Am scăpat de ea!

În cazul meu, argumentele PRO unui al doilea copil, cât mai apropiat de vârsta primului, au fost mai multe decât argumentele CONTRA. ( diferența între cele două fete este de 2 ani și 2 luni ).

Am luat pur și simplu o hârtie și am împărțit-o în două: argumente pro și contra. După ce am completat rubrica PRO cu – vârsta, legea care îți dă dreptul să stai acasă 2 ani cu 85% din salariu, situația financiară, spațiul în casă, multe dintre lucruri sunt deja cumpărate pentru primul copil... Mi-am dat seama că singurele argumente CONTRA ar fi vârstele apropiate ale fetelor și eventual teama mea că nu mă voi descurca cu 2 copii.

Acum îmi dau seama că argumentele CONTRA nu prea stăteau în picioare. Și cred că dacă mă reîntorceam la job și reluam activitățile mele curente, decizia s-ar fi lăsat mult așteptată, dacă nu cumva aș fi renunțat de tot.

Dacă e greu cu doi copii? Chiar nu știu ce să spun… Știu că nu este atât de greu, pe cât este de frumos. Da, suntem la început, mai avem de învățat. Vreau doar să încurajez părinții care își doresc al doilea copil, dar le este teamă că nu se vor descurca… Veți fi uimiți cât de multe lucruri puteți face și cât de ușor veți găsi soluții. Ajutorul vine, uneori, de unde te aștepți mai puțin…

Dacă noi spunem că ne este greu cu 2 copii, părinții care au mai mulți…. 3-4 copii ce să mai spună?

Eu am făcut pasul acum, ca să nu regret mai târziu. Pentru că știu că aș fi regretat enorm. Tu, nu?

Citește și CUM AM PREGĂTIT COPILUL PENTRU VENIREA PE LUME A SURIOAREI.

Advertisements

0 comments on “Al doilea copil. Cu cât aștepți mai mult să-l faci, cu atât te hotărăști mai greu

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: