Advertisements
How To Lifestyle

De ce iubesc să fiu mamă…

De ce iubesc să fiu mamă…

Zilele trecute, fetița noastră cea mare (2 ani și jumătate) ne-a luat pe amândoi de gât și ne-a spus, pentru prima oară, neîntrebată: “Mami, tati, vă iubec! Amândoi iubec!” Mititica acum începe să vorbească mai bine și este delicioasă când pocește cuvintele. Are acea sinceritate a copilului mic. Știi că atunci când spune așa ceva, spune din suflet.

În pătuțul ei, bebelina de numai 2 luni și jumătate, zâmbește aproape de fiecare dată când mă vede. Are așa un zambet ștrengar și o gropiță într-un singur obrăjior… Pot să fiu cât de nervoasă, că îmi trece instant. 

Înainte de a fi mămică, nu înțelegeam mare lucru despre ceea ce înseamnă să fii părinte. Îi judecam oarecum nedrept pe cei din jurul meu, care aveau copii. De pildă, atunci când am surpins alți părinți că le vorbeau calm copiilor, când ei urlau din toți rărunchii în mijlocul magazinului, mă gândeam că “uite de aia au ajuns copiii răsfățați“. Acum știu că procedau corect.

În plus, toată lumea îmi spunea cât de greu și extenuant este să ai copii. Cât de multe obligații ai și cât de multă presiune va fi asupra ta. Știam că mămicile nu dorm, că abia au timp să facă un duș și că, stând acasă cu cei mici, renunță la viața lor socială. Când eram însărcinată, toată lumea îmi spunea: “dormi acum, că după ce naști s-a terminat cu somnul!”

Au uitat totuși să îmi spună cât de minunat este să ai copii și cât de multă dragoste și bucurie îți pot oferi. Infinit mai mult, decât nopțile tale pierdute!

Cred cu tărie că un copil te schimbă. Te face să devii o versiune a ta mai bună. 

Înainte de a fi mămică, nu eram chiar cea mai calmă persoană. Mă gândeam încă de pe atunci că voi avea probleme cu cei mici  și că nu voi avea răbdare cu ei, că nu voi știi cum să le fiu un bun părinte. Da, lipsa răbdării – asta era cea mai mare teamă!

Ei bine, acum răbdarea este chiar arma mea secretă în comportamentul față de copii. 

Fetele l-au “îmblânzit” chiar și pe tăticul lor. Nici el nu era chiar un monument de răbdare și calm. Și eu îl iubesc mai mult, când văd cum se poartă cu ele.

Așa că, dacă ești însărcinată sau îți dorești un copil, dar ai foarte multe temeri cu privire la cum va fi atunci când vei fi părinte, aș vrea să îți spun doar atât: lucrurile minunate pe care le vei trăi sunt infinit mai multe decât toate fricile pe care le ai acum!

Copiii te iubesc, așa cum ești!

 

Advertisements

0 comments on “De ce iubesc să fiu mamă…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: