Advertisements
Lifestyle

14 bebeluși externați de la maternitatea Giulești au ajuns la spitalul Gr. Alexandrescu infectați cu stafilococ auriu

Bebeluşii născuţi la Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Profesor Doctor Panait Sârbu – “Maternitatea Giuleşti” ni s-au adresat începând cu data de 24.10.2018. Am tratat 14 pacienţi ( toţi în prima lună de viaţă) dintre aceştia, 12 au fost depistaţi cu stafilococ auriu meticilino rezistent în diferite culturi. La ceilalţi doi – unul s-a infirmat infectia cu stafilococ auriu şi la celălalt este în lucru”, a spus, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Grigore Alexandrescu, Raluca Alexandru.

De cealaltă parte, purtătorul de cuvânt al Maternităţii Giuleşti neagă că mai mulţi bebeluşi s-ar fi infectat în cadrul unităţii spitaliceşti, precizând că instituţia a demarat o acţiune de investigaţii epidimiologice.

“Din maternitatea Giuleşti nu a fost transferat nici măcar un bebeluş cu infecţie intraspitalicească. Am întrebat şi noi. Mi s-a spus că aceştia ar fi copii care s-au născut în urmă cu trei săptămâni. Dacă sunt externaţi de la noi şi apare în 48 de ore (nr. – infecţia), într-adevăr se consideră infecţie intraspitalicească. Dar dacă ei s-au internat după zece zile sau 28, după cum se spune, atunci nu mai este infecţie intraspitalicească”, a spus, pentru MEDIAFAX, Doru Pană.

“Subliniem faptul că cei 10 nou-născuţi NU au fost „transferaţi” la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ”Grigore Alexandrescu” ci au fost externaţi din maternitate fără să prezinte vreun semn de afectare cutanata. De asemenea, potrivit documentelor, internarea bebeluşilor la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ”Grigore Alexandrescu” s-a realizat la un interval de 10-21 de zile de la externarea din maternitate”, transmite Primăria Capitalei, într-un comunicat de presă.

Ce este stafilococul auriu

Potrivit sfatul medicului.ro, Staphilococcus aureus este un tip de bacterie sau germen, care exista in mod normal la nivelul pielii sau nasului. Aproximativ 25-30% dintre persoanele sanatoase sunt purtatoare ale acestui germene la nivelul cavitatii nazale. In majoritatea cazurilor, nu produce infectii.

Dar in cazul in care bacteria patrunde la nivelul tegumentelor, de exemplu printr-o plaga taiata sau leziune inflamatorie, poate produce vezicule (basicute cu lichid) dureroase sau furuncule inflamatorii, cu tumefiere si puroi sau alte tipuri de leziuni exudative.
Uneori, în cazul în care stafilococul patrunde in organism, poate produce infectii severe de tipul pneumoniei sau poate intarzia vindecarea unor plagi postoperatorii. Stafilococul se raspandeste de la o persoana la alta, prin contact direct cutanat sau prin intermediul diverselor obiecte pe care acesta persista.

Citește și: O fetiță de 8 ani ar putea fie executată silit

Advertisements

0 comments on “14 bebeluși externați de la maternitatea Giulești au ajuns la spitalul Gr. Alexandrescu infectați cu stafilococ auriu

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: