Advertisements
Educație Lifestyle

Abuz, excludere, izolare. Ce au însemnat 100 de ani de România pentru persoanele cu dizabilități

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD) lansează Campania #AbsentNemotivat100Ani – Și EU sunt Român, în perioada 1 – 10 Decembrie 2018.

100 de ani de România înseamnă și 100 de ani de absență nemotivată a persoanelor cu dizabilități din catalogul istoriei.

absent

Pentru că istoria României nu este doar a personalităților marcante, a voievozilor, a domnitorilor, a regilor, a dictatorilor, a șefilor de stat și de armată, ci și a oamenilor care, prin simpla lor existență, cu poveștile lor de viață, familiile lor, bucuriile și greutățile, formează de ani de zile statul român.

De-a lungul timpului, persoanele cu dizabilități din România au fost voit șterse din istorie sau împinse în invizibilitate, prin brutalitatea și pasivitatea conștientă a statului român.

În acest context, Campania #AbsentNemotivat100Ani – Și EU sunt Român derulată în mediul online își propune să atragă atenția asupra faptului că celebrarea Centenarului României nu poate neglija instoria nespusă și viitorul încă incert a aproximativ 1 milion de cetățeni români : persoanele cu dizabilități.

Campania va promova timp de 10 zile exemple concrete ale unor copii cu dizabilități care astăzi sunt elevi fericiți pe diferitele etape ale procesului educațional în școlile de masă prin dedicația unor oameni, care au înțeles că incluziunea poate schimba destinele unor copii, dar și viitorul României.

madalina turza.jpg
Istoria României nu este completă fără noi! Ca mamă a unui copil cu dizabilități, dar și ca activist și lider de organizație, de astăzi vreau ca adulții și copiii cu dizabilități să fie prezenți în istoria țării noastre. Este bine să știm că trecutul nostru este o pată pe obrazul României, însă viitorul ni-l putem construi noi, iar copiii cu dizabilități și părinții lor curajoși de azi deschid un nou capitol în istoria țării noastre. Pe acești pionieri ne dorim să vi-i facem cunoscuți prin Campania noastră #AbsentNemotivat100Ani – Și eu sunt Român! Vă așteptăm alături de noi!”, declară Mădălina TURZA, președinte CEDCD.

Ce au însemnat 100 de ani de România pentru persoanele cu dizabilități:

  1. Până în sec. XIX, atitudinea socială preponderentă față de persoanele cu dizabilități era de agresiune, excludere, izolare sau, prin Biserică, de milă și caritate. Copiii cu dizabilități nu mergeau la școală.
  1. Învățământul special românesc apare în sec. XIX, la 2 secole distanță de învățământul occidental. Acesta era organizat pe școli, în funcție de tipul dizabilității: 1863 –prima școală specială pentru surzi, Azilul Elena Doamna, București, 1901 – prima școală specială pentru nevăzători, Focșani, 1918 – prima Școala pentru Deficienți Mintali, Cluj-Napoca. Persoanele cu dizabilități mintale se regăseau izolate în familii, mânăstiri, spitale sau pe străzi.
  1. În 1924, Legea Învățământului primar împarte copiii cu dizabilități din școlile speciale în următoarele categorii: copii intarziati la minte, copii cu apucaturi rele, nesociabili sau viciosi, copii orbi, copii surdomuti.

  1. În perioada Holocaustului (1937-1944), România a făcut deportări. Holocaustul a exterminat în total aprox. 200.000-250.000 persoane cu dizabilități.

  1. În 1950, existau 13 școli speciale în România. – 1.500 elevi în sistemul de învățământ special. În 1968 – 130 școli speciale – 21.226 elevi în sistemul de învățământ special. Sistemul era organizat în școli, cămine-școală, cămine-atelier și cămine-spital. Copiii cu dizabilități erau predestinați școlilor atelierelor profesionale dacă nu abandonau școala în ciclul gimnazial.

  1. În anii ’60, în România și în toate statele blocului sovietic, se dezvoltă Defectologia, materie de studiu axată pe identificarea deficiențelor copiilor cu dizabilități și segregarea lor școlară în funcție de acestea. În același timp, în Lumea Liberă Vestică, mișcările sociale obțineau incluziunea școlară a copiilor cu dizabilități, în școlile de masă.
  2. De-a lungul perioadei comuniste, a fost încurajat abandonul copiilor cu dizabilități în instituții rezidențiale. În instituții, copiii erau etichetați în urma evaluării defectologice și împărțiți pe categorii: „recuperabili”, „parțial-recuperabili” și „nerecuperabili”.

  1. Conform Institutului Național pentru Investigarea Crimelor Comunismului, în numai 3 dintre aceste instituții, în perioada 1987-1991, au murit 771 copii în urma tratamentelor inumane și degradante ce li s-au aplicat: condiții de trai insalubre, izolare, bătăi[1].

  1. După căderea comunismului, copiii cu dizabilități a apărut procedura de orientare școlară către școalile speciale și noțiunea de încadrare în grad de handicap.
  1. În 2016, după un îndelung efort de advocacy, a fost introdusă în lege posibilitatea părintelui și a copilului de a alege tipul de școală pe care să-l urmeze: de masă sau specială. Acest lucru a deschis ușa desegregării școlare. Peste 5.000 de copii cu dizabilități învață acum în școlile de masă, însă adesea fără adaptările necesare și fiind supuși fenomenului de discriminare și bullying.
  1. Totuși, 31.000 copii cu dizabilități sunt încă segregați în școlile speciale, 20.000 nu merg la școală, iar aprox. 8.500 sunt în centre rezidențiale publice și private. În 30% din județele României au existat în 2016 plângeri penale privind abuzurile față de copiii din școlile speciale.

  1. Conform Codului Civil actual, copiii cu dizabilitati pot fi puși sub interdicție (privare juridică de autonomie de voință), iar persoanele cu dizabilitati mintale nu se pot căsători. Acestea sunt denumite persoane « debile mintal» sau « alienate mintal » în Codul Civil.

sursa: Centrul european pentru drepturile copiilor cu dizabilități

Advertisements

0 comments on “Abuz, excludere, izolare. Ce au însemnat 100 de ani de România pentru persoanele cu dizabilități

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: