Advertisements
Lifestyle

Poveștile emoționante ale copiilor respinși de școala românească

Copiii cu dizabilități duc o viață grea în România. Pe de o parte se luptă din răsputeri cu dizabilitatea, pe de altă parte cu sistemul. Un stat care ar trebui să îi ajute, îi îndepărtează și izolează.

În ceea ce privește educația, există deja un modus operandi. Mai întâi, părinții celorlalți copii din școală ripostează. Fac grupuri sau pagini pe Facebook, proteste…

Apoi profesorii, cu sprijinul acestora, răspund prin excluderea copiilor cu dizabilități din școlile de masă.

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități ne prezintă în fiecare zi , timp de 10 zile, poveștile câtorva dintre copiii care sunt obligați să lupte în instanțe doar pentru a putea merge la o școală normală.

În urmă cu ceva vreme, minunea Tudor era pe marginea excluziunii în primii ani de școală. Într-o zi chiar a fost alungat din clasa și s-a rătăcit.#tudor

Când am vorbit prima dată cu mama lui, am știut că intre ei este o poveste scrisă cu fire de iubire neconditionată. Deși era speriată, am simțit că va face orice pentru micuțul Tudor.

Am luptat împreună pentru ca Tudor să rămână în scoala de masă. Și asa a fost!
Astăzi Tudor citește sute de cărți și enciclopedii, iubește istoria si dinozaurii, are o super colecție de Kendama, schimbă parolele mamei lui la mailuri 😆 și mai de ună zi s-a înscris pentru examenul de capacitate.

Cea mai frumoasă felicitare din lume am primit-o luna trecută de la Tudor pe care il iubesc la fel de mult ca pe mama lui curajoasă, puternică și cu un suflet cât soarele de mare.
Sunt mândră de tine Tudor!
Tu și cu mama ta scrieți noul capitol de istorie a dizabilității din România.

“El este dragul meu Alex.
Când a trecut în clasa a V a, diriginta lui a orchestrat o acțiune parșivă de excludere a lui Alex din școală, cu sprijinul părinților și a altor profesori. Au folosit cele mai mârșave tertipuri, fiind “acuzat” inclusiv de “comportament homosexual”.

Până sa il cunosc personal pe Alex, părea scenariul clasic al excluziunii practicate in scolile noastre. Dar într-o zi a venit la mine la birou și mi-a topit inima.
Câtă sensibilitate și ce minte ascuțită am descoperit în saptele unui mare buchet de flori! Greu de descris.

Dialogul cu el este ca o poveste despre copilărie, pe care o uităm prea des. Ce m-a impresionat până la lacrimi a fost spiritul acestui copil, care VROIA DREPTATE mai presus de orice.

Și în tot acest timp îmi ținea mâna în mânuțele lui calde.
Alături de cei doi parinti luptători, am reușit ca școala și profesorii să fie sanctionati anul acesta.
Astazi Alex merge la școală alături de colegii lui și este fericit. Din când în când mă sună să-mi mai spuna ce face la scoala și că ii place de o anume “doamnă care se poarta frumos cu el”.
Sunt tare mândră de tine Alex!
Tu scrii noul capitol din istoria dizabilității din România.”- scrie Mădălina Turza, președintele Centrului pentru drepturile copiilor cu dizabilități.

“Despre George îmi este teribil de greu să scriu.#george
Copil special, care a învins o maladie cumplită, în clasa a VII a a fost victima unui complot urât al școlii si celorlalti părinți.

S-au organizat greve ale copiilor și părinților, dosarul lui medical a fost publicat pe o pagina de Facebook care solicită excluderea sa din școala, a fost umilit, hărțuit, batjocorit public inclusiv în legatură cu adopția sa.
Motivul: o clasa de olimpici NU poate gazdui un “handicapat”, care dăunează prestigiului școlii.
Sute de pagini au fost scrise pentru acest copil în actiunile pe care le-am deschis împotriva agresorilor, care au primit multiple amenzi. Mai mult, pentru George și nu numai am obținut o decizie istorică: NEADAPTAREA PROGRAMEI INSEAMNA DISCRIMINARE.
Astazi, George învață alături de ceilalți copii, iar instituțiile competente au pus la dispozitie servicii de sprijin și mediere.
George și mama lui minunată, singura în lupta cu sistemul, NU au cedat.“- Mădălina Tuza.

Te-ar mai putea interesa și

 

Advertisements

0 comments on “Poveștile emoționante ale copiilor respinși de școala românească

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: