Ești pregătită să treci printr-o nouă schimbare, la nivel mental, a copilului? Va fi greu, dar durează doar câteva zile. Doar… între ghilimele…

La circa 8 săptămâni, copilul dvs. va începe să experimenteze lumea într-un mod nou. El va fi capabil să recunoască modele simple în lumea din jurul lui și în corpul său.

De exemplu, el poate să-și descopere mâinile și picioarele și să petreacă ore în șir practicându-și abilitățile în a controla o anumită poziție a brațului sau a piciorului.

El va fi fascinat de modul în care lumina arată umbre pe peretele dormitorului său. S-ar putea să-l observați studiind detaliile cutiilor de pe rafturile magazinelor sau ascultându-se pe el când scoate sunete scurte, cum ar fi ah, uh, ehh.

Oricare dintre aceste lucruri semnalează o mare schimbare în dezvoltarea mentală a copilului.

Această schimbare îi va permite să învețe un nou set de aptitudini pe care ar fi fost incapabil să-l învețe la o vârstă mai mică. Indiferent de cât de mult ajutor și încurajare i-ai fi dat. Dar, la fel ca în saltul său de dezvoltare precedent, ajustarea la această lume nouă nu va veni ușor la început.

Asta, ca să știi de ce plânge mai mult copilul!

În saltul următor, veți putea observa cum una dintre evoluțiile fizice semnificative care au avut loc la 8 săptămâni, se dezvoltă. Vorbim de capacitatea bebelușului de a ghida și a lovi cu piciorul obiectele.

sursa: thewonderweeks.com

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s