Advertisements
Lifestyle Sarcina

Ce ar trebui să știi despre recoltarea de celule stem din cordonul ombilical. De ce nu m-am lăsat șantajată emoțional de băncile de celule

Departe de mine gândul de a da indicații mămicilor care vor să stocheze celule stem din țesutul ombilical la naștere. Este alegerea fiecăreia și faptul că vrei să te asiguri că cel mic va avea absolut tot ce este științific posibil la îndemână, în caz de boală, este absolut firesc și lăudabil.

Cred însă cu tărie că fiecare mămică ar trebui să decidă în cunoștință de cauză. Adică să aibă toate informațiile pe masă. Spun asta pentru că firmele acestea care recoltează celule stem în România (spun firme, pentru că sunt puține bănci care stochează efectiv în România) prezintă doar partea lor de adevăr.

Din capul locului vă spun că nu am stocat celul stem din cordonul ombilical nici la prima, nici la a doua naștere. Subliniez că sunt pro-vaccinare și un om care apreciază foarte mult cercetarea, știința și inovarea. 

Primele semne de întrebarea le-am avut la o știre, pe teren, unde medici celebri în România, chiar și de la de la Institutul de Biologie și Patologie Celulară Nicolae Simionescu, ocoleau răspunsul la o întrebare simplă pe care o adresau reporterii: cum ne ajută stocarea de celule stem din țesut ombilical(cazuri concrete!!!) și câte clinici fac transplant la noi cu aceste celule extrase din cordon (nu din măduvă sau sângele periferic!).

Apoi, când am rămas gravidă, evident că m-a precocupat subiectul. După ce am citit mai mult, m-am hotărât să nu stochez, dar am vrut să donez. Am zis ok, dacă sunt atât de bune aceste celule pentru boli atât de grave, să le dau cuiva care are nevoie de ele. Medicul meu mi-a spus că nu a auzit de așa ceva, o bancă publică de celule în România. Apoi am încercat la un târg Baby Boom să vorbesc despre donare cu mai multe bănci de celule prezente la eveniment. Nici măcar una nu s-a arătat înteresată. Oare de ce? 

Există la noi Registrul donatorilor voluntari de celule stem hematopoietice .

Le-am scris și lor că vreau să donez, nu mi-a răspuns nimeni. Am renunțat!

man wearing gray collared top
Photo by Miguel Arcanjo Saddi on Pexels.com

Anyway, pe transplant.ro găsești un GHID PENTRU PĂRINȚI – STOCAREA SÂNGELULUI DIN CORDONUL OMBILICAL. (îl găsești la finalul materialului!PDF)

Am extras câteva paragrafe:

Ce trebuie să știi despre stocarea celulelor stem din cordonul ombilical:

• În prezent nu există date științifice bazate pe dovezi, ci doar argumente clinice extrem de subțiri care să susțină stocarea de sânge din cordonul ombilical pentru uz autolog (cu propriile celule);

• Atunci când pacienții au nevoie de un transplant de sânge din cordonul ombilical, în cele mai multe cazuri, aceasta se datorează unei boli genetice sau congenitale. Cu toate acestea, în sângele din cordonul ombilical al copilului pot fi, de asemenea, prezente, gene modificate așa că nu ar reprezenta o sursă sigură de transplant și ar fi de preferat celulele stem de la un donator terț;

• În cazul unui transplant la copiii în creștere și adulții au nevoie de mai multe celule decât cele prezente într-o singură unitate de sânge din cordonul ombilical. Prin urmare, în cele mai multe cazuri, chiar dacă părinții păstrează o unitate de sânge pentru uz familial, aceasta nu ar fi suficientă pentru un transplant de succes și va fi nevoie de unități suplimentare stocate în bănci de utilitate publică;

Băncile pentru uz familial nu respectă întotdeauna aceleași criterii stricte în ceea ce privește calitatea și numărul de celule precum băncile de utilizate publică (din UE);

• Din cauza limitărilor de mai sus și frecvenței scăzute de apariție a bolilor care pot fi tratate prin transplanturi de celule stem, au existat doar ~ 200 de unități la nivel mondial eliberate de către băncile de familie pentru transplant, în cazul unor afecțiuni hematologice, așa cum sunt înregistrate în literatura științifică de specialitate. În contrast, prin intermediul rețelei internaționale de bănci de utilitate publică, au fost efectuate aproximativ 35.000 de transplanturi de sânge din cordonul ombilical de la un donator neînrudit. (ATENȚIE! UN DONATOR NEÎNRUDIT!!!)

Nu există suficiente dovezi care să susțină actuala eficacitate a tratamentelor experimentale, altele decât cele ce privesc transplantul. Prin  urmare, familiile trebuie să manifeste  prudență cu privire la serviciile de stocare promovate uneori de băncile de sânge din cordonul ombilical de familie, inclusiv potențialele utilizări viitoare, precum terapiile cu celule stem, care nu au fost încă validate.

Ai grijă la șantajul emoțional!

Numeroși părinți ar putea considera că achiziționează astfel o “asigurare biologică”
pentru copilul lor atunci când contractează aceste servicii și pot simți că acea pace sufletească asigurată de o stocare privată merită costurile implicate. Cu toate acestea, părinții ar trebui să fie conștienți de probabilitatea scăzută de a utiliza sângele din cordonul ombilical propriu pentru transplant autolog. Există numeroase studii legate de probabilitatea utilizării autologe, care este estimată între 1:20.000 și 1:250.000.

clinic doctor health hospital
Photo by Pixabay on Pexels.com

În concluzie, o singură unitate de sânge din cordonul ombilical nu conține întotdeauna suficiente celule stem hematopoietice pentru a trata copiii în creștere și adulții. În aceste cazuri, unitatea stocată la nivel privat nu va fi suficientă și ulterior, vor fi necesare unități suplimentare (cel mai probabil, de la un donator neînrudit și stocate într-o bancă de uz public).
Mai mult decât atât, ținând cont de faptul că posibilitatea ca o unitate de sânge din cordonul ombilical să fie eliberată pe parcursul unei perioade de 15 ani este foarte scăzută, există o probabilitate foarte mare ca, în cazul în care donatorul sau un membru al familiei (frate) al donatorului au nevoie de un transplant viitor, unitatea să fie în continuare disponibilă, chiar dacă aceasta a fost stocată într-o bancă de uz public.

Părinții trebuie să acorde o atenție deosebită practicilor publicitare utilizate de anumite bănci familiale. Datele oferite părinților sunt uneori incomplete sau inexacte, nu sunt susținute de dovezi științifice și i-ar putea determina să facă o alegere neinformată. Multe bănci de uz familial promovează posibile utilizări viitoare care nu au fost încă certificate în prezent.

Există mai multe protocoale de cercetare și studii clinice care utilizează în medicina regenerativă, unități de sânge din cordonul ombilical stocate privat.

Cu toate acestea, studiile respective nu au prezentat până în prezent dovezi științifice semnificative pentru a susține o cură completă și sigură pentru afecțiuni, precum diabetul, bolile cardiace, paralizia cerebrală sau autismul.

Mai mult decât atât, orice astfel de terapie viitoare ar putea fi, deasemenea, realizată cu celule stem obținute din alte surse, cum ar fi măduva osoasă și sângele, la un cost mai scăzut decât cel implicat de stocarea privată a sângelui din cordonul ombilical.

Numeroase organizații internaționale, instituții și societăți științifice din întreaga lume combat speculațiile privitoare la posibilele utilizări viitoare ale sângelui din cordonul ombilical.

În schimb, acestea promovează donarea altruistă de sânge din cordonul ombilical către băncile de utilitate publică.

SURSA: GHID PENTRU PĂRINȚI – STOCAREA SÂNGELULUI DIN CORDONUL OMBILICAL. Acest ghid a fost elaborat de Comitetul European pentruTransplantul de Organe din cadrul Consiliului Europei.

Te-ar mai putea interesa și:

Advertisements

0 comments on “Ce ar trebui să știi despre recoltarea de celule stem din cordonul ombilical. De ce nu m-am lăsat șantajată emoțional de băncile de celule

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: