Advertisements
Educație Lifestyle

EDUPEDU.RO. Povestea celei mai noi platforme online despre educație, inspirată de o fetiță de 2 ani și jumătate

O cheamă Eliza, iar acum este prea mică să își dea seama că datorită ei, noi, ceilalți părinți, avem acum la îndemână cel mai nou și amplu portal online dedicat educației. Un loc de unde  aflăm știrile de primă mână din domeniu, care promovează resurse educaționale și exemple de bune practici din țară și străinătate.

Părinții ei, Raluca și Mihai, sunt jurnaliști serioși. Oameni care cred că educația ne poate schimba ca nație. Raluca Pantazi a semnat timp de 9 ani cele mai tari anchete din educație la Hotnews.ro, iar pe Mihai Peticilă îl știți, cu siguranță, de la știrile PROTV. Am obținut de la ei câteva declarații, în exclusivitate pentru mami.tips.

Edupedu.ro a încolțit odată cu venirea pe lume a Elizei, fetița noastră. Multe întrebări au năvălit peste noi, iar răspunsuri am găsit într-o lume de care nu aveam habar. Am descoperit că psihologia cognitivă și neuroștiințele pot să îți dea un “manual de utilizare” a copilului. Că știința realmente ne ajută în tot travaliul ăsta: cum să vorbești cu copilul mic, cum percepe el lumea, când apucă jucării cu mâinile, ce culori vede întâi, cum mă pot juca eu cu copilul , astfel încât să îl ajut să își dezvolte mintea și corpul? Cum și ce să-i citesc?”- povestește Raluca.

RALUCA PANTAZI: “Fetița noastră ne-a ajutat să zgâriem primele straturi de ignoranță”

Cred cu tărie că maternitatea te schimbă. Te face un om mai bun și mai implicat. Iar când mămica este și jurnalist, setea de cunoaștere este mare. Raluca ne-a povestit care au fost primele ei surse de inspirație, ca părinte.ralu 2

Fetița noastră ne-a ajutat să zgâriem primele straturi de ignoranță și să aflăm că există resurse incredibil de valoroase, ascunse însă sub tone de site-uri și cărți de pseudo-parenting. Prima noastră Biblie în creșterea copilului a fost “Your Baby Week By Week” de Caroline Fertleman și Simone Cave (https://www.amazon.co.uk/Your-Baby-Week-ultimate-UPDATED/dp/0091910552), din care am aflat săptămânal, până la 6 luni ale copilului, care sunt pragurile motrice, psihice, cognitive, emoționale și fizice prin care trec bebelușii de vârsta respectivă. Îmi amintesc limpede că atunci când am primit-o de la o prietenă mai înțeleaptă mă gândeam: la ce îmi trebuie? Nu urmează oricum să aflu în săptămâna X ce face copilul doar privindu-l? M-a ajutat, însă, foarte mult, în primul rând să nu îi interpretez greșit semnele și să nu mă panichez.”

La 6 luni, când s-a terminat manualul, am găsit o altă resursă, de data asta online, de la care primesc și astăzi newsletter săptămânal și pe care o citesc cu sfințenie, ca să aflu ce praguri sunt statistic specifice vârstei, ce jocuri recomandă pedagogii și psihologii să fac acasă cu copilul ca să îi sporesc curiozitatea, perseverența, cum să reacționez la momentele violente ale copilului, care sunt din nou etapele motrice si cognitive ale copilului: https://www.babycenter.com/baby#bandbc20baweekbyweek“- mai spune Raluca.

Despre multe resurse deștepte am aflat de pe Zen Mommy Village, un grup de Facebook science-based unde am descoperit și cât de importantă este comunitatea, fie ea și online, în perioada asta de mari descoperiri, dar și de mare singurătate pe care o aduce maternitatea.”

“O altă prietenă deșteaptă mi-a adus The Whole-Brain Child de Daniel J. Siegel
(https://www.amazon.com/gp/aw/d/0553386697/ref=sspa_mw_detail_1?ie=UTF8&psc=1), de unde am învățat când încep copiii să își exprime zgomotos sentimentele și individualitatea și ce să fac eu să îmi stăpânesc propriile furtuni. Tot aici am aflat cum se nasc comportamentele, traumele minore și cum pot fi anulate (exemple de traume și conversații părinte-copil pentru vindecare)”- Raluca Pantazi.

“Dacă vrem într-adevăr copii mai educați, trebuie să ne educăm noi, părinții”

Edupedu.ro este un site lansat de niște oameni care sunt, înainte de toate, părinți și care și-au dorit mai mult pentru copiii lor.raluca2

“M-am întors din concediul de maternitate cu un bagaj imens de cunoștințe și curiozități noi, dar și cu constatarea că sunt multe resurse de scos la lumină. Că există o mare nevoie a părinților de a ajunge la conținut de calitate, care să îi ghideze în tot ce înseamnă propria formare pentru educarea copilului.” – susține Raluca.

Primele discuții despre Edupedu.ro le-am avut cu prietenii noștri, Mădălina și Daniel Belu, aproape întotdeauna escaladați de fetele noastre, Smaranda și Eliza. Trebuie să facem mai mult pentru comunitate, să mergem la mamele fără acces la informație și, dacă vrem într-adevăr copii mai educați, trebuie să ne educăm noi, părinții. Asta este drive-ul Mădălinei și locul unde vrem să ajungem cu proiectul comun Edupedu.ro.”

“Proiect care nu s-ar fi întâmplat fără ajutorul G4Media.ro. Desprinderea lui Cristi Pantazi, fratele meu, și a lui Dan Tăpălagă de HotNews.ro a fost urmată de o perioadă în care mi-am reevaluat profund parcursul profesional și devenirea personală. Au venit la câteva luni primele întrebări concrete: oare putem face separat educație de cea mai înaltă calitate? E loc pentru un site dedicat domeniului?”

“Iar cele aproape 3 luni care s-au scurs de când am lansat Edupedu.ro ne-au dovedit cu vârf și îndesat că pentru calitate este întotdeauna loc. Și am aflat încă o dată că oamenii au un nas incredibil în a detecta oamenii de calitate și informația la primă mână”- spune Raluca.

Mihai Peticilă: “Sperăm să deschidem, atât cât putem, ochii părinţilor, profesorilor şi tinerilor”

Din octombrie, de când s-a lansat edupedu.ro, educația a avut un ministru demisionar, unul interimar, care era cât pe ce să bulverseze examenele naționale și un ministru nou, instalat pentru a patra oară în această funcție. De pe edu.ro am aflat primii despre greșelile inexplicabile din manualele de stat, tipărite de Editura Pedagogică, despre intenția introducerii testelor grilă la Bac și Evaluarea Națională sau despre grădinița olimpică privată, finanțată de stat, dar inaccesibilă multor copii din România.

“Educaţia este folosită doar electoral, din păcate. Peste tot auzim declaraţii peste declaraţii despre cât de importantă este educaţia pentru români, dar faptele cu adevărat folositoare şi constructive în domeniul acesta sunt puţine, rare şi de prea multe ori nebăgate în seamă.raluca3

“De ce e nevoie de Edupedu? Pentru ca proiectele bune să fie scoase în evidenţă, pentru ca ideile care ar putea dezvolta Educaţia să iasă din anonimat, pentru ca prostiile şi declaraţiile populiste din mediul public, majoritatea făcute de politicieni şi (i)responsabili să fie puse în lumină, în context. Promovăm resurse educaţionale şi exemple de bune practici la nivel naţional, dar ne uităm şi în curtea ţărilor care au înţeles că Educaţia chiar este singura metodă de creştere economică eficientă şi coerentă pe termen lung.”- spune Mihai.

“Prin toate astea sperăm să deschidem, atât cât putem, ochii părinţilor, profesorilor şi tinerilor. În anul care vine Edupedu.ro se va implica şi mai mult în viaţa Educaţiei româneşti, mai ales dacă cei care ne citesc ne vor susţine. Dacă ni se vor alătura şi parteneri din mediul privat, atunci implicarea noastră va creşte mai repede şi cu un impact mai mare.”a povestit Mihai Peticilă, în exclusivitatate pentru mami.tips.

de Alexandra Bogdan

foto: Ruxphoto.ro

TE-ar mai putea interesa și:

Advertisements

0 comments on “EDUPEDU.RO. Povestea celei mai noi platforme online despre educație, inspirată de o fetiță de 2 ani și jumătate

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: