Advertisements
Lifestyle Sarcina

Am făcut 2 operații de cezariană în 3 ani. Cezariana nu este un moft!

Mi-am dorit să nasc natural. Când am rămas prima oară însărcinată, am făcut exerciții pe minge, cursuri și tot ce ține de pregătirea unei mame pentru o naștere naturală. Decizia nu am luat-o eu. Ci medicul meu, prin săptămâna 36 sau 37 de sarcină. După evaluarea la ecograf a decis că va fi cezariană. Aveam cantitatea de lichid amniotic scăzută, copilul mare, aproape 4 kg, dublă circulară de cordon și nici nu mai știu acum ce alte motive au fost. Copilul avea un Defect Ventricular Septal ( o mica gaură în inimă) care s-a inchis ok pe la 6 luni.

Cert este că în decurs de 3 ani am avut 2 operații de cezariană. Iar mămicilor care cred că este o operație ușoră, le spun că nu este deloc așa. Că recuperearea este mai grea. Că uneori ai nevoie de calmante pentru a rezista. Că atunci când te ridici din pat după cezariană ai impresia că te rupi în două.

Cumva, la noi, s-a împântenit ideea că cezariana este un moft. Iar cât am stat în maternitate o singură femeie născuse natural!

adult doctors gloves health
Photo by Pixabay on Pexels.com

Așa se face că țara noastră a înregistrat cea mai mare creștere a procentului de nașteri prin cezariană din Europa.
Aproape 40% dintre femeile din țara noastră nasc prin cezariană. Eu cred că procentul este mai mare, dar în fine… În București, procentul este de peste 60%. Iar în unele spitale se apropie de 80%. Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca procentul de nașteri prin cezariană să nu depășească 10-15%.

Ministerul sănătății a încercat în 2014 o măsură care să micșoreze numărul de cezariene la cerere. Teoretic, în pachetul de bază, erau gratuite doar nașterile naturale și operațiile de cezariană de urgență. Practic însă, medicii fac ce vor și pot decide orice… Nu îi controlează nimeni, iar dacă ar fi controlați, în acte, toate cezarienele apar ca urgențe….

Riscurile, dar și beneficiile operației de cezariană fac obiectul unui studiu publicat pe journals.plos.org.

Cercetătorii spun că în comparație cu nașterea vaginală, cezariana este asociată cu o rată redusă a incontinenței urinare și a prolapsului de organe pelvine, dar aceasta ar trebui cântărită în raport cu asocierea de riscuri crescute pentru fertilitate și rezultate pe termen lung în copilărie. Aceste informații ar putea fi valoroase pentru consilierea femeilor cu privire la modul de naștere.

Cezariana este asociată cu incontinența urinară redusă

Cercetătorii au constatat că cezariana este asociată cu incontinența urinară redusă și cu prolapsul de organe pelvine la mamă, dar cu cote crescute de astm și obezitate la copil.

Operația de cezariană este asociată cu infertilitate viitoare și cu câteva riscuri ulterioare pentru sarcină, cum ar fi placenta previa, ruptura uterină și avort.

Te-ar mai putea interesa și:

Advertisements

3 comments on “Am făcut 2 operații de cezariană în 3 ani. Cezariana nu este un moft!

  1. Sigur că până la urmă nu este atât de important cum naști, ci ce se întâmplă după, dar cel puțin două dintre motivele pe care ți le-a dat medicul ginecolog( copil mare și dublă circulară de cordon) nu cred că sunt suficiente pentru hotărârea pe care a luat-o el. Cel puțin la mine nu au fost. Da, sunt o norocoasă care a născut de două ori natural.
    Acum, din confortul meu de acasă, cu 2 copii sănătoși și veseli, spun că aș fi cerut o a doua opinie și poate și o a treia. Dar îmi imaginez că în săpt 37, să te apuci să cauți alți medici ginecologi, să mergi la consultații suplimentare, să iei poate decizia să îți schimbi medicul după o relație bună de 8 luni cu el, poate fi copleșitor, obositor și privit ca un moft. Mai ales dacă ești la primul copil.
    De ce să știu eu, inginer constructor, că dubla circulară nu e motiv de cezariană??? Asta ar trebui să știe medicii bine informați și mai ales binevoitori, care înțeleg ce momente speciale și importante sunt nașterile în viața unei femei!
    Sănătate!

    • Lichidul amniotic scăzut a fost principalul motiv. Cantitatea o măsura în permanență și exista un risc pt copil. Așa mi s a spus. Medicul și a urmărit și propriul confort, așa e…. Iar eu am vrut riscuri putine

      • Și un Defect Ventricular Septal la copil, de care am uitat sa scriu… DSV mic, a fost ok post naștere

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: