După ce am născut a doua fetiță, aproape totul legat de primul copil părea schimbat. Fetița mea de doar 2 ani și jumătate a devenit brusc surioara cea mare.

Rol pe care și-l asumă chiar ea de foarte multe ori.

Când am luat-o pe mezină în brațe era atât de mică și de firavă. Cu mișcări necontrolate și atât de neajutorată. În timp ce fetița cea mare este deja un omuleț cu personalitate.

Deși am grijă să le acord atenție amândurora, cea mică este cea care primește cam tot ce e mai bun de la mami.a12

Plânge dacă nu mă simte aproape. Suntem legate una de cealaltă printr-un cordon invizibil.

Fetița cea mare vede asta. Și uneori îmi cere să o pun în pătuțul ei și să o iau și pe ea în brațe. Îmi spune: “Mama, sunt și eu un bebeluș!” Uneori imită gesturile surorii sale mai mici și simte nevoia să fie luată mai mult în brațe.

Față de sora ei mai mică și-a asumat un rol protector imediat. O mângâie mult, o învelește, se amuză când își bagă degețelul în gură sau când gângurește. Mă surpinde uneori și îi dă chiar și sfaturi.

Păi nu este ea surioara mai mare… Nu…  Tot fetița mea micuță rămâne .

de Alexandra Bogdan

Te-ar mai putea interesa și:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s