Advertisements
Bebe Lifestyle Parenting

STUDIU: Mulți bebeluși nu dorm noaptea atât de mult pe cât și-ar fi imaginat părinții

Mi-aș fi dorit și eu ca bebelușele mele să doarmă bine noaptea. Și m-am îngrijorat și eu, ca și ceilalți părinți când am constat că, pe măsură ce creștea, fetița cea mare avea tot mai multe treziri.

Dacă alăptezi copilul, cu siguranță se va trezi noaptea. Până nu am înțărcat fata cea mare, la 1 an și 8 luni, mă trezeam și de 5 ori pe noapte pentru alăptare. După înțărcare a rămas cu o singură trezire, iar acum doarme de la 22.30 la 8 dimineața (2 ani și 7 luni).

Nu m-am putut bucura foarte mult de somnul neîntrerupt al fetei mai mari pentru că mai am o bebelușă de 4 luni care mă trezește noaptea pentru alăptare.

Studiul, publicat în revista medicală Pediatrics, a constatat că un procent mare de copii sănătoși din punct de vedere al dezvoltării, nu dorm noaptea până la vârsta de un an și nu prezintă un risc crescut de întârzieri în limbajul cognitiv sau dezvoltarea motorie ca rezultat.

pexels-photo
Photo by Tookapic on Pexels.com

“Dacă ar fi un singur lucru pe care să-l pot spune părinților, acela este că nu ar trebui să vă faceți griji dacă cel mic nu doarme toată noaptea la vârsta de șase luni”, a declarat cercetătorul principal al studiului, Marie-Hélène Pennestri, pentru NBC News.

Somnul de noapte, cunoscut și sub numele de somn de consolidare, a fost definit în studiu ca șase până la opt ore de somn neîntrerupt.

  • La vârsta de șase luni, 38% dintre copii nu dormeau încă șase ore consecutive pe timp de noapte, iar mai mult de jumătate – 57% – nu dormeau opt ore.
  • La vârsta de 12 luni, 28% dintre sugari nu dormeau încă șase ore pe timp de noapte, iar 43% nu dormeau timp de opt ore.

În timp ce somnul joacă, fără îndoială, un rol fundamental în dezvoltarea copilului, timpul total de somn, ar putea fi mai important decât obținerea a opt ore consecutive, au scris cercetatorii.

pexels-photo-1599997
Photo by Kim van Vuuren on Pexels.com

Dezvoltarea copilului nu este singurul motiv de îngrijorare atunci când examinăm modelele de somn infantil. Unii părinți se pot îngrijora că lipsa somnului crește riscul de a dezvolta depresie.

Desi este adevarat că somnul este critic pentru sănătatea mintală, cercetatorii nu au găsit nici o legatură directă între cât de des s-au trezit bebelușii noaptea și starea de spirit postnatală a mamei, ci mai degraba că somnul general joacă un rol mai mare.

Te-ar mai putea interesa și:

Dacă îți plac materialele mele, te rog ajută-mă cu un like și pe pagina de Facebook. Nu fac bani din blogul acesta. Nu postez advertoriale. Scriu ce cred și ce simt că e ok de făcut pentru mine și copiii mei.

Advertisements

0 comments on “STUDIU: Mulți bebeluși nu dorm noaptea atât de mult pe cât și-ar fi imaginat părinții

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: