Advertisements
Lifestyle

Un bebeluș de 11 luni a murit de gripă la spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală

Nici nu pot să îmi imaginez ce este în sufletul părinților în aceste momente. Am văzut apelurile disperate ale mămicii pe Facebook în urmă cu doar o zi. Este o tragedie! Am și eu o bebelușă acasă și pentru că nu are încă 6 luni nu am putut să o vaccinez. Dar ne-am vaccinat toți din familie pentru ca să o protejez pe ea.

GRIPA NU ESTE O SIMPLĂ RĂCEALĂ!

”Pe data de 8 ianuarie s-a prezentat în Urgenţă un bebeluş de 11 luni cu stare generală extrem de gravă, cu insuficienţă respiratorie marcată cu toate analizele modificate. S-a testat şi s-a pus diagnosticul de gripă tip A chiar din UPU. S-a internat în secţia de ATI. A fost necesară intubaţia. Nu a răspuns la tratamentul specific. Azi noapte s-a declarat decesul (după 4 zile) după un stop neresuscitabil”, a declarat, duminică, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Raluca Alexandru. Potrivit acesteia, copilul era din Ilfov.

Cu numai câteva zile în urmă mama copilului postase un mesaj în care cerea ajutor pe Facebook.

“Băiețelul meu Ayan de 11 luni e internat de 4 zile la spitalul Grigore Alexandrescu cu virusul gripei tip A foarte severa, i-a oprit ficatul, rinichii și majoritatea organelor din funcționare și azi am aflat ca nu are suficiente trombocite in organism, și acestea din urmă l-ar ajuta ca organele lui sa funcționeze din nou. Trombocitele acestea trebuiesc recoltate din SÂNGE TIP A2 NEGATIV, iar până luni dimineața (atunci deschid ei recoltarea) trebuie sa găsesc suficienți donatori încât aceste trombocite să-i salveze viața băiețelului meu. În momentul de față el respiră doar datorită aparatelor la care este conectat, are cateter in piept și e umflat pentru ca nu face pipi de 2 zile jumătate. Dacă aveți aceasta grupă de sânge și sunteți din București, va rog frumos sa-i donați sânge și sa-i salvați viața”, a scris mama copilului pe Facebook.

SURSA FOTO: OBSERVATOR.TV

Te-r mai putea interesa și:

Advertisements

About Alexa

Mamă de fete. Jurnalist. Mereu în căutare de idei, locuri faine, oameni de calitate.

0 comments on “Un bebeluș de 11 luni a murit de gripă la spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: