Advertisements
Lifestyle Parenting

Cum adormi doi copii în același timp. Câteodată cele mai complicate lucruri ies atât de simplu

Unul dintre cele mai complicate lucruri pe care încerc să le stăpânesc în ultima vreme este legat de adormirea copiilor. De când sunt mamă de două fete mă gândesc cu frică la momentele în care trebuie să le pun în pat pe amândouă. Astăzi a fost unul dintre ele.

Am rămas singură cu fetele acasă. La prânz, fetița de 2 ani și jumătate trebuie să doarmă. Altfel seara nu te mai poți înțelege cu ea. Ora ei de culcare este în jur de 14,00. S-a făcut și ora și amândouă erau treze. De regulă o adormeam pe cea mică și apoi o culcam pe cea mare. Dar azi, nu le-am potrivit.cosleeping 3

Mi-am făcut o mie de probleme. O jumătate de oră m-am plimbat fără rost prin casă. Într-un final, le-am pus pe amândouă în pat lângă mine și am început să răsfoiesc niste cărticele. Le-am explicat pozele, le-am spus povești. Cea mică nu a adormit. Ba a cam gângurit tot timpul și a dat din piciorușe.

Dar fetița cea mare m-a luat de gât și după 10 minute s-a întors și a adormit tun. Nu mi-a venit să cred că am scăpat așa ușor. Cu cea mică am rezolvat apoi repede. Am alăptat-o și a adormit și ea în cealaltă cameră.

Unde mai pui că am și timp să scriu pe blog. Încurcate sunt căile vieții! Câteodată cele mai complicate lucruri ies atât de simplu și când te aștepți mai puțin.

de Alexandra Bogdan, happy mother of two

Te-ar mai putea interesa și:

Advertisements
%d bloggers like this: