Advertisements
Educație Lifestyle

Vineri: Proteste ale părinților în București și mai multe județe din țară

Părinții copiilor cu dizabilități și adulții cu dizabilități ies în stradă, vineri, 8 februarie,  în intervalul 10.00 – 13.00, în București, în fața Palatului Victoria și în 18 județe din țară (numărătoarea continuă).  Ei contestă Proiectul de Buget aferent anului 2019 și cer modificarea acestuia.

Potrivit unui comunicat de presă, în Proiectul de Buget, cheltuielilor pentru salariile asistenților personali, indemnizațiile de creștere a copilului cu dizabilități, serviciile de protecția copilului și centrele pentru adulți cu dizabilități  le este alocat BUGET ZERO, fiind lăsate pe seama autorităților locale.

Proiectul de buget, în forma sa actuală, lasă copiii și adulții cu dizabilități și familiile lor fără garanții și în riscul de a nu mai avea acoperite nevoile de supraviețuire.madalina turza

Județele care s-au raliat (prin notificarea primăriilor și/sau venirea la București) Protestului ”Nu Negociem Viața Copiilor Noștri și a Adulților cu Dizabilități” până în acest moment sunt: Alba, Bihor, Botoșani, Constanța, Cluj, Hunedoara, Prahova, Gorj, Bacău, Vaslui, Dâmbovița, Sibiu, Dolj, Ialomița, Brăila, Covasna, Timișoara, Buzău.

Comunicatul este semnat de Mădălina Turza, președintele Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilitățiefort. Aceasta menționează că protestul este “un demers civic autentic, organizat în regim de urgență, în termen de două zile prin mobilizarea exemplară a părinților de copii cu dizabilități și a adulților cu dizabilități din România.”

Advertisements
%d bloggers like this: