Advertisements
Lifestyle

Cică dacă ai peste 37 de ani, ești prea în vârstă să mai mergi în cluburi

Ok, am 38 de ani, deci am trecut deja pragul… Când am fost cu fetele la Brașov, o prietenă m-a chemat la un ceai în oraș. După ora 22,00, sugerase, “să adoarmă fetele”. Inițial am zis ok, dar apoi am schimbat întâlnirea la ora 19.30. Am uitat să vă spun că mă bag cu bebelina (5 luni) în pat la ora 21,00 în fiecare seară. Nu adoarme fără să stau lângă ea.

Nu mai vrea nici ținută în brațe, doar să mă simtă aproape. Evident că, mai de fiecare dată, adorm și eu lângă ea. Și deja mi-a setat și ora de culcare. Mă trezesc de mai multe ori pe noapte pentru alăptat, așa că îmi face și mie bine să adorm devreme. Deja pe la ora 9 seara încep să casc.

De ieșit în cluburi, nu mă mai simt în stare. Cel puțin nu acum, cu un bebe de 5 luni în casă. Ar însemna să fac rost de cel puțin 2 persoane care să stea cu ambele fete noaptea. Nu mai spun că aș fi super obosită după o astfel de ieșire….

Potrivit unui studiu britanic, acest lucru înseamnă că sunt cam în vârstă… să nu zic mamaie.

Un lanț de aparate numit Currys PC World a realizat un studiu de tip științific numit “The Great Indoors”, în care au chestionat 5000 de oameni despre viețile lor sociale. Ceea ce au descoperit a fost interesant. Se pare că 31 este vârsta la care adultul mediu “își pune oficial în cui pantofii de dans și preferă să stea pe lângă casă.”

Într-un comunicat de presă pe care Currys PC World la împărtășit cu Babble, ei au declarat:

“Aproape jumătate (46%) de adulți se tem acum de evenimente sociale sau de nopți în oraș, preferând să se “afunde” în confortul casei lor.  30% dintre britanici recunosc că o noapte perfectă ar fi una petrecută în fața televizorului , devorând un film. “

woman in white bed holding remote control while eating popcorn
Photo by JESHOOTS.com on Pexels.com

Yeah, that is me! Bine, nu neapărat la TV. Eu mai scriu pe blog, mai citesc o carte… Eventual mă uit pe Netflix, deși după al doilea copil nu mai am răbdare să stau la seriale. Dar nu mă plictisesc!

Studiul atrage însă atenția în mediul online, pentru că afirmă, de asemenea, că vârsta de 37 de ani este prea mare pentru a merge la cluburi.

Și chiar mai rău, că “un procent de 37% dintre respondenți a declarat că nu este nimic mai tragic decât să vadă adulții de anii 40 și 50, înconjurați de tineri de douăzeci de ani în baruri și pub-uri”.

Băi, în pub-uburi m-aș mai duce. Să mai crească puțin fetele și să vezi tragedie… cum le ridic eu media de vârstă 🙂

Dacă îți plac materialele de pe blog, subscribe la newsletter pentru mailuri zilnice cu materiale interesante despre parenting.

Te-ar mai putea interesa și:

Advertisements
%d bloggers like this: