Educație Lifestyle

Ministrul educației se răzgândește. Iar. “Nu se intenționează organizarea unor clase separate, numai cu elevi cu cerințe educaționale speciale”

Hai, că ne-am reobișnuit cu ministrul educației. Știți, declarația de ieri despre problemele referitoare la copiii cu CES din școli. Astăzi, ministerul a făcut noi precizări. S-a modificat schimbarea…

“Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, cu privire la copiii cu dificultăți de învățare, MEN face următoarele precizări, menite să sublinieze, cu claritate, poziția ministrului educației naționale:

  • ​​În baza Legii nr. 221/2010, precum și a Strategiei naționale „O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilități” – 2016-2020, România s-a angajat să mobilizeze resursele necesare pentru eliminarea barierelor, astfel încât nicio persoană cu nevoi speciale să nu fie discriminată, marginalizată, exclusă sau abuzată, iar alegerile și aspirațiile acesteia să fie respectate și sprijinite.

  • În domeniul educației, cadrul strategic este completat cu strategiile sectoriale care prevăd, de asemenea, măsuri care să conducă la creșterea accesului la o educație de calitate pentru toți copiii, prin adaptări curriculare în concordanță cu nevoile acestora, precum și prin acordarea de sprijin educațional și material.

  • Ministerul Educației Naționale urmărește integrarea copiilor cu dificultăți de învățare în unitățile de învățământ de masă și dezvoltarea serviciilor de sprijin educațional prin creșterea numărului profesorilor de sprijin și a consilierilor școlari – cu suportul cărora se realizează terapiile necesare, precum și prin formarea cadrelor didactice care predau în clasele unde sunt integrați individual copii cu nevoi speciale.

  • Declarațiile ministrului educației naționale, pe tema mai sus-menționată, au făcut referire întocmai la această necesitate, de a aloca suplimentar profesori de sprijin copiilor cu dificultăți de învățare.

  • Precizăm că nu se intenționează organizarea unor clase separate, numai cu elevi cu cerințe educaționale speciale.

  • De altfel, în perioada 2001 – 2003, pe durata mandatului ministrului Ecaterina Andronescu, aproximativ 30.000 de elevi cu nevoi speciale au fost integrați în unitățile de învățământ de masă, prin transferul de la unitățile de învățământ special.”

E bine, ne-am obisnuit! Azi iese ministrul și spune ceva, mâine iese ministerul și face precizări exact contrare.

About Alexa

Mamă de fete. Jurnalist. Mereu în căutare de idei, locuri faine, oameni de calitate. Îmi place să citesc, să fac lucrușoare frumoase pentru copiii mei, să pictez. Ca jurnalist, vreau să fiu mereu informată. Vei găsi pe blogul meu cele mai bune stiluri de parenting și educație. Dacă vrei să primești periodic informații de la mine, SUBSCRIBE https://mami.tips/newsletter/

%d bloggers like this: