Advertisements
Lifestyle Parenting

STUDIU: Poveștile citite din cărțile tipărite versus lectura de pe tablete. Opinia pediatrului Mihai Craiu

Deși Academia Americană de Pediatrie recomandă relaționarea dintre părinți și copii cu ajutorul media digitală, dovezi recente sugerează că acest lucru poate fi dificil atunci când programele pe tablete conțin scene interactive.

girl sitting on bed holding tablet computer
Photo by Drew Rae on Pexels.com

Cercetătorii au vrut să examineze reciprocitatea socială a părinților și copiilor în timp ce lecturau cărți cu efecte sonore, animație și cărți scrise pe tablete în comparație cu cele tipărite.

Concluzii : În acest studiu, copiii mici și părinții s-au angajat în mai puțină reciprocitate socială când citirea s-a făcut de pe tabletă.
Aceste descoperiri sugerează că toddlerii pot avea dificultăți în a se implica în experiențe benefice cu părinții atunci când lectura se face de pe tabletă.

De exemplu, când citirea se făcea de pe tabletă postura corpului copiilor în limitarea accesului părintelui la tabletă era evidentă: copiii le dădeau peste mână părinților pentru a putea accesa tableta.

Studiul a fost publicat în JAMA Pediatrics și la el face referire și pediatrul Mihai Craiu.

“Este un articol interesant ce aduce în discuție calitatea interacțiunii dintre părinte și copil, în cursul cititului impreună, al unei cărți.

Acesta sugerează o calitate inferioară a relației copil-părinte atunci când este citită o carte în format electronic & augmentat (poveste cu sunete și animații) de pe o tabletă/computer, față de o carte obișnuită, non-electronică, pe orice format non-digital.

Aceste momente ale cititului în comun ar trebui să contribuie la creșterea calității relației între cei doi și să dezvolte emoțional și cognitiv copilul. Se pare că în fața computerului se crează o competiție adult-copil și apar fenomene intruzive și de dominare, în locul celor constructive și de bucurie. În ambele sensuri: de la adult către copil dar și invers...

MESAJUL DE LUAT ACASA – în relația cu un preșcolar (în vârstă de 2-3 ani) cărțile clasice cu poze par a fi (incă?!) cel mai bun vehicul pentru o educație dublată de bucurie și legături afective. Îmi aduc aminte și acum, după atâta vreme, cum îmi citea mama “Fram ursul polar”😊

Trebuie să ne adaptăm treptat la această nouă formă de comunicare. De văzut cum…” – scrie doctorul MIhai Craiu pe Spitalul Virtual pentru copii.

Te-ar mai putea interesa și:

Advertisements
%d bloggers like this: