Advertisements
Lifestyle Parenting

Vaccinare gratuită antiHPV. Primele vaccinate vor fi fetele între 11-14 ani

Vaccinarea gratuită antiHPV va începe în luna ianuarie a anului 2020, anunță Ministerul Sănătății într-un comunicat.

Ministerul a finalizat licitația pentru achiziția dozelor de vaccin antiHPV, iar primele 20 000 de doze vor fi distribuite începând de săptămâna viitoare la direcțiile de sănătate publică.

Acordul Cadru încheiat de MS cu furnizorul pentru o perioadă de 4 ani prevede ca numărul dozelor de vaccin să poată fi suplimentat până la 2 100 000, în funcție de cerere și derularea campaniei de vaccinare.

De asemenea, campania de vaccinare va fi precedată de o campanie de informare și conștientizare a publicului cu privire la pericolul reprezentat de HPV și protecția oferită de vaccin, precum și de susținere a medicilor și farmaciștilor în transmiterea informațiilor clare și corecte despre vaccinarea împotriva HPV derulată de către furnizorul de vaccin.

clinic doctor health hospital
Photo by Pixabay on Pexels.com

Vaccinarea gratuită se va face începând din luna ianuarie 2020 în cabinetele medicilor de familie la fete cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani care au solicitat in anii 2017 si 2018 vaccinarea la medicii de familie, inclusiv cele care au trecut de această vârstă dacă au solicitat.

Cancerul de col uterin este o boală care poate ucide şi prin ignoranţă, dar este și un tip de cancer care poate fi prevenit scutind astfel femeile de suferinţe fizice şi psihice imense.

Vaccinarea, alături de screening poate reduce povara generată de cancerul de col uterin. Ministerul Sănătăţii are datoria de a proteja prin orice mijloace sănătatea publică.

Dar atunci când introducem noi vaccinuri în calendarul de imunizare este de datoria noastră să pregătim populația și să explicăm așa cum trebuie lucrurile. Am avut o perioadă în care am avut vaccinuri pe stoc, pe care le-am irosit”, a declarat Victor Costache, ministrul Sănătății.

Ministerul Sănătății face apel la părinți să solicite informații medicilor de familie și către medicii de familie să se informeze cu privire la vaccinarea antiHPV și să transmită aceste informații transparent și corect către părinți.

sursa: Ministerul Sănătății

Advertisements
%d bloggers like this: