Educație Lifestyle Parenting

Linie de consiliere psihologică COVID-19 gratuită pentru părinți, elevi și cadre didactice

Mi se pare admirabil efortul psihologilor și psihoterapeuților în această perioadă. Este nevoie de sfaturile lor și bine ar fi să-i și ascultăm. Mulți psihiterapeuți cunoscuți oferă consiliere gratuită, iar azi am aflat de un nou proiect care poate ajuta părinții și elevii.

Asociația Proacta EDU, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, Federația
Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar, lansează prima linie de consiliere psihologică pentru perioada pandemiei, dar și după ieșirea din această criză, sub denumirea: AMBASADOR pentru
COMUNITATE

pexels-photo-3584996
Photo by cottonbro on Pexels.com

Prin acest proiect, o rețea de psihologi și psihoterapeuți va oferi:
1. consiliere psihologică personalizată online/telefonic tuturor cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, pentru a le fi mai ușor să gestioneze, în această perioadă, rolul pe care îl au în comunitățile din care fac parte;

2. îndrumarea personalului didactic, pentru a putea comunica cu familiile și astfel să direcționeze către centrul nostru cazurile speciale sau situațiile de risc în care se află părinții sau elevii;

3. consiliere psihologică personalizată online/telefonic pentru părinți și elevi;

4. în funcție de solicitări, familiile vor primi, prin colaborarea noastră cu instituțiile și ong-urile abilitate, asistență socială, medicală, juridică.

LINIILE TELEFONICE la care puteți apela: 0771.141.767 și 0771.141.750 sau pe e-mailul asociației: proactaedu@gmail.com
Facebook: Grupul public Ambasador pentru Comunitate
https://www.facebook.com/Asociatia-Proacta-Edu-865663983618700/
https://www.facebook.com/Profesor-si-Parinte-AZI-103504661245068/

Toate aceste servicii sunt acordate gratuit, respectând măsurile instituite de autorități în această perioadă!

Sunt psiholog, psihoterapeut si mama a patru copii… Educatorii, învățătorii și diriginții sunt o punte importantă de legătură cu familiile în această perioadă. Prin urmare vor avea nevoie de sprijin, iar noi asta vrem, să îi sprijinim în rolul pe care îl au. În al doilea rând, prin intermediul acestor mesageri de bună credință, familiile pot fi îndrumate să apeleze la ajutorul nostru, astfel încât să le oferim consultanță psihologică, asistență socială și juridică celor care sunt în situație de risc, a declarat inițiatorul proiectului și președintele Asociației Proacta EDU, Psiholog Nicoleta Larisa Albert

„Este o perioadă grea, cu multe încercări și, acum, mai mult ca oricând trebuie să fim uniți și să acționăm pe toate planurile. Izolarea socială și suspendarea cursurilor pot constitui factori de stres… Ne-am propus să ajungem la elevii, părinții și la colegii mei, cadre didactice, afectate de suspendarea cursurilor. Este esențial să comunicăm în această perioadă, să ne exprimăm temerile și sa încercăm să găsim răspunsuri care să ne ajute. Sănătatea mentală a copiilor noștri primează, iar pentru rezultate școlare bune este esențial să dezvoltăm mai întâi un comportament responsabil, curajos și echilibrat”, a declarat Monica Anisie, ministrul educației și cercetării, protivit unui comunicat al asociației.

Te-ar mai putea interesa și:

 

 

%d bloggers like this: