Lifestyle Parenting

Book review: Dincolo de pedepse și răsfăț. Dr. Shefali Tsabary

Din fiecare carte rețin câte o noutate despre cum să crești în armonie un copil. Și din această lucrare am aflat despre cum să aplici consecințele naturale ale comportamentului unui copil. Mi se pare chiar rezonabil conceptul, dacă e aplicat cu responsabilitate.

Practic, autoarea ne spune că nu are rost să pedepsești un copil care, de pildă, a mâzgălit un perete cu interzicerea desenelor animate pentru o perioadă de timp, de exemplu. Nu există nicio lecție în asta. Ci consecința naturală a comportamentului său ar fi să învățăm copilul cum să curețe peretele cu un burete și cum să folosească noi suprafețe pentru a picta.

Consecința naturală se aplică chiar și în cazul temelor. Dacă nu și-a făcut temele într-o zi, nu-i interzici accesul la calculator sau îi faci tu temele în locul lui. Îl lași să se descurce a doua zi la școală, când va trebui să explice profesorului de ce nu și-a făcut temele. E principiul cauză-efect. Copiii au nevoie să simtă pe pielea lor consecințele propiilor acțiuni. Nu-i putem salva de fiecare dată!

dav
dav

Citește aici despre inteligența parentală, explicată de D. Siegel

Dr. Shefali spune că toate conflictele cu copiii noștri își au originea în conflictele din noi înșine. De exemplu: ai un copil care mănâncă mai mult junk food. În loc să dai mereu vina pe el ar trebui să te uiți puțin la tine. Faptul că uneori l-ai dus pe copil la Mc Donalds să mănânce a validat pentru el că astfel de mese sunt absolut ok.

O idee care iar mi se pare faină și pe care am citit-o în paginile acestei cărți este despre dreptul la liberă exprimare al copiilor. Dr. Shefali spune că părinții vin mereu să o întrebe: cum fac să mă asculte copilul meu? Când, de fapt, întrebarea ar trebui să fie formulată așa: Cum să fac să înțeleg comportamentul copilului meu și ce se află în spatele lui?

Nu ne dorim niște copii care adulți să fie niște simpli executanți, dar cu toate acestea ne așteptăm să îndeplinească întocmai cerințele noastre. Adică să execute ce le ordonăm! De ce să ne supărăm pe copil că nu s-a îmbrăcat cu rochia pe care tocmai am dat o groază de bani și alege altceva?

Copilul trebuie lăsat să se exprime, să aibă idei și soluții care să-i aparțină. Psihologul spune că pentru a păși în viață ca o ființă sigură pe sine, un copil trebuie să aibă ocazia de a opune rezistență. Un copil care nu se teme să-și exprime propiile opinii.

Ideea cărții este ca stilul nostru de parentaj să se transforme din control în îndrumare.

Ce nu mi-a plăcut la această carte

Autoarea pune semnul egal între disciplină=pedeapsă, amenințare sau bătaie. Înțeleg ce vrea să spună, dar cred că putem vedea disciplina și altfel. Prin impunerea unor limite și prin educare. Cred că e mult spus că un părinte care vrea să-și disciplineze copilul folosește neapărat pedepsele, bătaia sau amenințarea.

Dr. Shefali este doctor în psihologie clinică, Universitatea Columbia New York. A devenit celebră după ce a aplicat tehnica de mindfulness în parentaj. Este specializată în integrarea filosofiei estice și a psihologiei vestice, este expert în domeniul său de actvitate, promotor al conceptului de parenting conștient.

de Alexandra Bogdan

Te-ar mai putea interesa și:

 

%d bloggers like this: