Lifestyle

Dr. Mihai Craiu: “Cum putem să ne îmbolnăvim de COVID-19 într-o școală din România”

Urmăresc multe materiale despre deschiderea şcolilor, iar medicul Mihai Craiu mi se pare una dintre vocile cele mai sincere de până acum. 

“Cum putem să ne imbolnăvim de COVID-19 într-o școală din România – scurt îndreptar pentru părinți, dascăli și elevi.

Acesta este strict un material știintific, bazat pe literatură de specialitate publicată in reviste de prestigiu, nu este o părere personală sau un pamflet!

Școala este categoric necesară. Tuturor copiilor. Nu numai din punct de vedere academic (în România încă ar fi de făcut ceva pentru a crește oferta și eficacitatea academică) dar și din punct de vedere emoțional și al sănătății generale.

Este dovedit că lipsa școlii afectează sănătatea în mod direct, prin creșterea sedentarismului si a greutații corporeale, prin creșterea inatenției și reducerea gradului de răbdare, prin creșterea gradului de violență, prin creșterea timpului de expunere zilnică la ecrane (cu tot cortegiul de efecte asupra ochilor, timpului de somn si patternului de alimentație).dr craiu 22

Un copil care stă peste 4 ore pe zi în fața unui ecran are risc crescut de obezitate – https://kidshealth.org/en/parents/tv-affects-child.html…

Teoretic un preșcolar nu ar trebui să stea în fața unui ecran mai mult de 1 oră pe zi –https://kidshealth.org/en/parents/screentime-preschool.html…

Deci ar trebui căutate strategii eficiciente, plecând de la ce știm, prin dovezi știintifice, nu de la părerile unor neavizați.

Știm că PRINCIPALUL vector pentru a căra SARS-CoV-2 de la un om infectat la altă persoană il reprezintă picaturile de salivă. Mai mici sau mai mari, in funcție de intensitatea vorbirii, de strănut sau tuse precum si de funcția respiratorie, respectiv de inălțimea persoanei infectate. Vă rog urmăriți imaginea de mai jos, referitoare la dimensiunea particulelor de salivă si concentrația lor in volumul de aer.

Studiul este mai vechi si a fost făcut pentru pacienți cu gripă H5N1 dar se referă tot la salivă și la aerosoli.

Vorbirea articulată (așa cum se presupune că va fi într-o oră normală, la școală) produce particule mari, cu dimensiune peste 10 microni. Imensa majoritate a acestor particule sunt reținute de orice fel de mască, pusă la gura unui elev. Chiar și cele artizanale sunt eficiente pentru a limita răspândirea către alții, de la un infectat asimptomatic – https://www.cambridge.org/…/0921A05A69A9419C862FA2F35F819D55

Strănutul, tusea, țipatul sau cântatul accentuează transmiterea unor particule mici, prin mecanismul de vibrație laringiană (oscilatia corzilor vocale) și respectiv prin modul de expulzare bruscă a fluidului bronșic (din cele mai mici căi aeriene). Dar și aceste particule pot fi “barate” parțial de o mască, eventual de o vizieră de plastic.

Dacă merg la școală copiii, aparent sănătoși, purtând orice fel de mască și dascălii ce au comorbidități purtând mască medicală și vizieră, atunci nu vor apărea noi focare COVID19 odată cu începerea școlilor.

Căci măștile funcționează preventiv https://www.nature.com/articles/s41467-020-17922-x

Dacă facem TOATE celelalte măsuri rezonabile de limitare a împrăștierii noului coronavirus… Adică daca vom spăla mâinile foarte des (ar fi bune chiuvete mai multe în școli, eventual chiuvete mobile, acolo unde nu se poate altfel), dacă le vom dezinfecta cu produse alcoolizate când atingem suprafețe de uz comun, gen clanțe, mânere, toalete etc

Aerisim foarte des clasa, deoarece imensa majoritate a cazurilor inexplicabile de COVID19 sunt generate de inhalarea aerosolilor ce conțin noul coronavirus, aerosoli produși în spații închise de cei aproximativ 40% infectați și asimptomatici. Ar trebui (in funcție de mărimea clasei si de numarul de elevi) aerisit de mai multe ori pe oră – https://theconversation.com/how-to-use-ventilation-and-air-…

Și nu ducem copiii bolnavi la școală!!! Pentru că noi românii avem o problemă cu respectarea autorităților și a regulilor a apărut ideea declarației pe proprie răspundere. Ea nu este destinată părinților complianți si responsabili ci acelora care sunt “șmecheri” sau iresponsabili. Credeți ca nu e necesară? Că sunt puțini cei potențial vizați? Inseamnă ca nu ați ieșit recent din casă, pe stradă, la magazin sau in locurile de agrement. Avem o uriașă apetență pentru distracții si nici o dorință serioasă de normalizare a proceselor de școlarizare sau de muncă. Suntem într-o vacanță perpetuă de jumătate de an. Până va veni decontul economic.

MESAJ DE LUAT ACASA – școala este necesară copiilor. Lipsa ei are efecte majore pe termen lung.

Haideți să facem posibilă începerea școlilor în siguranță (acolo unde există transmitere comunitară redusă!)” – scrie medicul Mihai Craiu, pe Spitalul Virtual pentru Copii

%d bloggers like this: